Lume multă…oameni puțini…

Posted: September 1, 2010 in Aiurea printre gânduri...
Tags: , , , ,

Imi amintesc bucuria cu care mergeam la mare, în copilărie. Nu puteam niciodată dormi cu o noapte înainte și întotdeauna plecam dis-de-dimineață, când zorii nici nu se iveau încă. Mersul la mare, în fiecare vacanță de vară, era ca așteptarea lui Moș Crăciun, în plină iarnă.

Ieri m-am întors de la Mamaia….mai decepționată ca niciodată.

O mare murdară, o plajă murdară, o faleză plină de kitschuri, chinezării, shaormerii, covrigării, hamsii și alte lucruri de calitate întrebătoare, la prețuri colosale, împosibil de justificat.

Imposibil de creionat un profil al celor care abundau în briza abia simțită: bătrîni pensionari; tineri îmbrăcați fără gust; domnișoare sclipitoare; flăcăii de altădată, veniți de pe la sate, cu tot cu jargonul adaptat forțat la fauna periferică a Bucureștiului, plimbându-se în trening, tricouri cu M.J sau Metallica și în sandale de plajă; arabi burtoși, cu degete bondoace și pline de inele supra-dimensionate; chipuri inexpresive, de muncitori în uzine; familii cuminți, care-și țineau copilașii de mână; cerșetori impertinenți; țigănci sâcâitoare care vor să-ți ghicească; studenți zâmbitori, bursieri sau restanțieri, ambele tipuri cu buget minim și multe vise în buzunare… Tinere lunatice, în căutare de romantism; tinere nocturne, în căutare de iubiri profitabile; libertini ieșiți la vânătoare, care împart frățește fumul cețos și indiferent al cluburilor, nelipsiții strănepoți ai șatrelor nomade de altădată, plimbându-se în șlapi, bermude și maieuri ridicate peste burțile enorme, probabil pentru a simți mai bine briza mării….

O plimbare seara, pe faleza din mamaia, e ca un labirint intestinal, care îți supune simțurile unor chinuri obositoare: mirosurile se schimbă aproape la fiecare pas. Acum simți aburii gogoșilor cu toping viu colorat, pentru ca mai apoi să adulmeci aromele grele de shaorma; după numai cinci metri te învăluie mirosul apetisant de porumb copt, pentru ca simțurile tale să se tortureze apoi sub emanațiile micilor care urlă pe grătare murdare. Auzul e invadat de aceeași paletă fără logică a sunetelor. Fiecare terasă are propria muzică, spartă pe alocuri de câte un grup de muzicieni mexicani, cântând o muzică latino-europeano-incașă, care suna bine, dar sfășia realitatea aceea pestriță care dezgustă și totuși, atrage să o studiezi cu mirare, indignare și amuzament. În tot acest tablou am distins o tânără domnișoară care, sunt convinsă că doar pentru propriul auz, cânta la vioară Doina lui Porumbescu….Aceeași Doină, în fiecare seară, fără încetare….

Marea copilăriei mele a devenit un loc mic și indezirabil, în care te poți pierde ușor.

Tot ce a mai rămas din bucuria mării e să te apropii de mal, noaptea, când mizeria și resturile „civilizației” nu se mai disting, îngropate pe jumătate, în nisip. Luna e la fel de mare și frumoasă, la fel de curioasă, răbdătoare și liniștită. Și marea e frumoasă…noaptea…când peisajul alb-negru pare desprins dintr-o fotografie veche. Mă întreb numai dacă ea știe ce i se întâmplă….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s