Fără petale…

Posted: September 25, 2011 in Uncategorized

Scriu pentru mine. Şi pentru ochii care nu au uitat să asculte.

Şi vreau să vorbesc despre lucruri evidente, pe care le ascundem cu abilitate, aşa că scriu pentru cei care au curajul să-şi vadă greşelile şi să se întrebe dacă-şi mai trăiesc viaţa pe au visat-o, dacă sunt persoanele care ar dori să fie…sau dacă, nu cumva, şi-au îmbrăcat sinele cu atâtea măşti şi concepţii, încât şi-au pierdut esenţa. I-aş înţelege :).

Mă scriu aici cum sunt, după o înfrângere tăioasă, dar venită la timp, care mi-a amintit să îmi caut petalele pierdute.

Mă doare…fiecare zi în care am închis uşi şi am ridicat ziduri.

Îmi pare rău…pentru fiecare clipă în care nu am zâmbit şi nu am împărţit bucurie.

Mă bântuie…momentele în care am uitat să mă joc şi am uitat să îmi pese.

Regret…fiecare zi în care am fost copilul speriat şi fără curajul de a trăi în afara propriilor tipare. Şi cât de strânse le-am fixat pe acestea…

Mă doboară…amintirea fiecărei clipe în care am greşit sau am uitat de mine. Şi în care am rănit sau m-am lăsat rănită…

Căci greşelile dor atunci când ai curajul să le recunoşti.

Am pretins iubire, fără ca eu însămi să ştiu cum să mi-o acord, şi nu am înţeles de ce nu contam. Azi, tot ce trebuie să schimb se află déjà pe lista priorităţilor mele. Pentru că trebuie să mă regăsesc şi să mă întregesc. Pentru că numai aşa mă pot ierta şi iubi.

Nu m-a dezamăgit nimeni aşa cum am făcut-o eu însămi, lăsându-mă învinsă şi neiubită, ştiind că nu contez şi nu sunt suficientă. Am stat pe loc şi am ridicat ziduri care acum mă strâng.

Dar simt că mai am timp să cresc în ochii mei. Pentru că nu mai vreau o altă zi în care să nu râd şi în care să nu mă joc, în care să nu-mi pese şi în care să nu ofer. In care să nu iubesc aşa cum ştiu că pot.

Nu ştiu dacă aş face totul altfel, în cazul în care aş putea întoarce timpul. Pentru că nu aş şti cum. Am aflat abia de curând. Dar, cu siguranţă, voi face totul altfel de acum înainte. Aşa cum ar fi trebuit făcut. Voi începe cu mine. Îmi voi zâmbi mai mult în oglindă, ca să ştiu cum să fac asta în faţa lumii. Şi voi inventa vise în care iubesc, ca să ştiu cum să fac asta atunci când soarta va decide că sunt pregătită.

Iar până atunci, voi învăţa să iert şi să mă iert. Să încălzesc toată gheaţa pe care am adunat-o.

Scriu pentru cei care ştiu că nu mai sunt suficienţi, însă rămân acolo şi ridică ziduri. Dărmaţi-le! Scriu pentru cei care au voinţa de a schimba ceva în binele propriu. E timpul! Şi scriu pentru cei care vizează la ziua în care vor fi suficienţi celui iubit şi-şi vor fi dragi propriilor persoane. Merită luptat pentru asta! Atunci, abia atunci, nu va mai avea niciun sens să cerem ceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s