Spărturi în ziduri

Posted: October 3, 2011 in Aiurea printre gânduri...

Mă fascinează o spărtură dintr-un zid. De câte ori trec prin faţa ei, o caut cu îngrijorare, de teamă să nu-i fi fost ucis strigătul cu straturi mute de ciment şi var, căci intuiesc un proprietar nemulţumit de cicatricea asta, pe obrazul zidului său scump.

Şi totuşi, e atât de frumoasă, ca o floare de nufăr pe un lac mlăştinos.

Nu am înţeles niciodată de ce se spune despre lucrurile sparte că atrag ghinion şi sunt grabnic aruncate. Întotdeauna am considerat că ele au voci care fac diferenţa, şi care, dimpotrivă, ar trebui păstrate aproape, şi lăsate să-şi spună povestea.

Ne-am obişnuit să aruncăm în gunoaiele vieţii sau ale uitării tot ceea ce şi-a pierdut forma iniţială, doar pentru că suntem incapabili să acceptam alte imperfectiuni decât cele care ne caracterizează. Ne-am învăţat să ne minţim ruşinos cu acel “n-a meritat”… ori de câte ori se sparge ceva în viaţa sau în jurul nostru. E formula magică prin care ne mituim uitarea să-şi ocupe locul…

Dar, oare, acest lucru nu ne pune sub semnul întrebării însăşi capacitatea de alegere, de la început?

Spărturile sunt frumoase. Travaliile lor nasc întrebări la care, poate, aveam deja răspunsuri. Sau nu încă… Ele schimbă faţa monotonă a lucrurilor şi deschid ferestre spre locuri despre care nu am fi ştiut că se ascund dincolo de ele. Şi, de cele mai multe ori, spărturile nu sunt întâmplătoare; ele apar la timpul potrivit, pentru a da o nouă faţă zidurilor de care am învăţat să ne izbim firesc, uitând că aceastea au fost ridicate tot de noi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s