Scurt manual de instrucţiuni pentru reciclarea vechilor iubiri

Posted: June 28, 2013 in Uncategorized

keep-calm-and-be-smart-26Ne-am confruntat cu toţii, măcar o dată în viaţă (şi asta, doar dacă ar fi să recunoaştem aşa, de faţadă, căci negarea totală ar fi o constantă lipsită de credibilitate a ecuaţiei) cu sentimentul acela de viu disconfort la gândul (adesea – nespus, adesea – urlat, după puterea plămânilor fiecăruia) vechilor iubiri din viaţa persoanei iubite.

Nu, nu fac aici nicio paranteză, nu mă adresez nimănui în mod special, nu este un „bate şaua să priceapă iapa” şi nicidecum un monolog valabil exclusiv pentru femei sau doar pentru bărbaţi. Pur şi simplu, vorbesc aici de starea aceea de nesiguranţă, care apare ca o nimfă, în toată splendoarea, atunci când iubirii încă nu i-a dat măseaua de minte sau doar când nu ai probleme reale cu care să-ţi baţi capul şi începi să te compari cu fantomele nevăzute ale unui trecut ce nu-ţi aparţine.

Exemplele sunt multe. Poveştile sunt diverse. Cu sinceritate mă bucur pentru faptul că nu le cunosc pe toate (slavă Domnului cu sălbăticia-mi nativă, care nu mi-a adus prea mulţi prieteni – în special de genul feminin – care să-mi ocupe timpul, plângându-mi pe umeri) aşa că, din cele câteva istorii pe care le-am auzit (mare parte dintre ele chiar fără să-mi fi dorit), nu pot face o statistică reală a situaţiei. Totuşi, din discuţii (unele furibunde, altele lacrimogene, unele resemnate, altele pline de mirare) cu diverşi năpăstuiţi, condamnaţi la iubirea societăţii de consum, am ajuns la concluzia că aceste drame se repetă în viaţa noastră cu regularitate şi se dezlănţuie de unde şi cum te aştepţi mai puţin. E suficient ca ea să descopere conversaţii nocturne, pe sms sau chat, cu fostele lui iubiri, transformate (ce-ntâmplare!) în prietenii la cataramă – „Iubito, dar suntem doar amici!” – sau ca el să păstreze, frumos clasate în colecţia personală, cu o ordine de funcţionar public la primărie, folderele (botezate simplu, cu numele amazoanelor de altă dată), toate pozele din trecutul mai mult sau mai puţin recent – „Iubire, sunt doar amintiri, nu mai înseamnă nimic!”. (Pe bune?!). Nu mai vorbim de situaţia în care ea poartă, în continuare, inelul de logodnă de la fostul – „Dragule, dar îmi place modelul, nimic altceva!” sau de cea în care el, din când în când, o strigă cu numele fostei – aici, putem exemplifica prin orice scuză. Indiferent ce ar bâlbâi el, tot bâta în baltă se numeşte. A! Şi să nu uităm de situaţiile acelea în care ea plânge pe umărul fostului iubit despre cum actualul uită să ridice capacul toaletei sau să astupe nenorocita aia de pastă de dinţi, care se usucă mereu („Dragule, nu mai e nimic între noi, doar că el mă înţelege mai bine. Ne completam reciproc când venea vorba de curăţenie…”). Şi câte astfel de exemple nu avem când e vorba să descurcăm iţele întortocheate ale comportamentului celuilalt.

Nu mai vorbim de întrebările acelea terifiante de genul: “Oare cealaltă era mai frumoasă?“, “Mă-ntreb dacă ăla era mai bun ca mine…”,Dar oare pe ea o fi iubit-o mai mult?” “Oare se mulţumeşte cu mine, ca nu i-a ieşit cu el“. „Oare pe ea o fi adus-o în locul asta?”,Dar el era mai …înalt ca mine?” şi tot aşa, din ce în ce mai analitic, pentru că dacă filosofii amatori, în cauză, au foarte mult timp la dispoziţie, întrebările capătă profunzime şi ajung la analiza dimensiunilor altor organe. Şi nu mă refer aici la splină sau ficat.

Iată cum se nasc adevăratele drame în viaţa celor care, fie nu au probleme profunde cu rezolvarea cărora să-şi ocupe timpul, fie vor să-şi creeze mediul hollywood-ian în care să-şi trăiască propria versiune a Titanicului. Singura parte care diferă aici, de la scenariu la scenariu, este că deşi toţi vor să guste din plin scena cu “Iuhuu! I’m the king of the world!”, cocoţaţi pe prova vaporului, cu braţele răstignite şi pletele în vânt, nimeni nu nu ar mai sta pe gânduri în a-l împinge pe celalalt, cu forţa în apă, să se înece mai repede, dacă, accidental, (el) îi mai descoperă (ei) câte un sms rătăcit de la fostul şi se metamorfozează, pe loc, în Parfionovici Rogojin (dar, slavă Domnului!), cu mai puţin sânge rusesc în vene („Nu vă apropiaţi! […] E a mea! Numai a mea! Regina mea! S-a zis!”) sau când (ea) află că (el) o alintă cu acelaşi apelativ folosit şi pentru a le chema pe fostele („Iubiiiii??? Mi-ai zis «Iubiii»??”) sau, şi mai grav, când (tot ea) îi găseşte (lui) o poză rătăcită în sacoul nepurtat de doi ani („Nu contează! Trebuia să verifice tot înainte să înceapă o relaţie!”).

Ei bine…istoria se va întoarce de fiecare dată cu astfel de exemple, din ce în ce mai superficiale de la o generaţie la alta dar, paradoxal, cu efecte tot mai zguduitoare. Acum, duelurile iubirilor nu se mai nasc în suflet, ci în faţa blocului. Intrebarea e simplă: ce-i de facut? Un scandal perpetuu e imposibil… Până şi Pendulul lui Foucault mai e, din când în când, oprit pentru reparaţii şi tihnă. Vă daţi seama ce ar însemna o ciocnire continuă a nervilor celuilalt, cu reproşuri şi întrebări interminabile despre cât era de “mai bun/ă, mare, mic/ă, blond/ă, înalt/ă etc” celălalt/cealaltă. Bietul om ar ceda iremediabil.

Ca să fiţi liniştiţi, singura soluţie ar fi să schimbaţi cu totul trecutul celui de langă. Cum faceţi asta? Răspunsul e simplu: N-aveţi cum! Obişnuiţi-vă cu ideea! Şi cu asta, problema e rezolvată!

Dragi(e)lor, reveniţi-vă!

De ce să ai pretenţia ca omul de lângă tine să inventeze noi formule de alint? Ok…a mai avut şi alţi “pui”, înainte, dar asta nu înseamnă că, în continuare, aruncă grăunţe întregii ogrăzi. În plus, nu toţi s-au născut poeţi…ba unii dintre ei au o limită aproape palpabila la capitolul “Exprimarea sentimentelor prin cuvinte elaborate” şi, poate, sunt mai pricepuţi la “Exprimarea sentimentelor prin semne”. Sigur, nu prea există scuze pentru purtarea inelului de la o logodnă încheiată, pentru plânsul pe umărul fostului sau pentru păstrarea arhivelor cu fotografiile fostelor, dar nici nu puteţi tăia în carne vie, încă de la început.

Depăşiţi acest terifiant impas din viaţa voastră cu răbdare şi înţelepciune. Nu vă grăbiţi să-i faceţi rătăcite bijuteriile sau să daţi un accidental Delete la fotografiile altor plete. Dacă într-adevăr doriţi ca omul respectiv (el/ea) să vă rămână în viaţă, daţi-i libertatea de a renunţa de bună voie la obiectele-amintiri care vouă pare că vi s-au înfipt în creier şi creează acolo adevărate bariere în calea sinapselor. Să nu uităm că noi toţi suntem suma tuturor celor care ne-au trecut prin viaţă.

Fără trecutul lor, cei pe care azi îi iubiţi nu ar mai fi fost construiţi la fel, iar în prezenţa unui trecut virgin, omul respectiv nici nu v-ar mai fi atras atenţia de la început. Unele amintiri sunt menite să rămână veştic în gânduri şi sunt departe de controlul oricui. Altele, se vor estompa, cu timpul, dacă vor fi zâmbete şi mângăieri mai frumoase care să le ia locul şi, cu siguranţă, alte amintiri sunt păstrate tocmai pentru a fi şterse sau aruncte, la momentul potrivit. Important e să vă construiţi iubirea din propriul moment T0 şi să nu călcaţi cu bocanci pe cioturile amintirilor ce nu vă aparţin. Altfel riscaţi să deveniţi un alt folder.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s