Archive for July, 2013

elopingTotul începe în prima copilărie, când mireasa e asociată cu cea mai frumoasă dintre prințese și astfel apare acel vis feeric pe care orice fetiță, la un moment dat, primește asigurări că îl va trăi aievea. Apoi anii trec, fetița crește, pupă niște broscoi care, din păcate, nu se transformă în prinți, până când își schimbă filosofia de viață, yala de la ușă, alimentația și, în situații drastice, chiar religia, iar în noul mod de viață ZEN, (more…)

Schimbarea la interfaţă

Posted: July 11, 2013 in Uncategorized

Image„Nu ştiu alţii cum sunt”, vorba eternului copil al Moldovei, dar eu nu cred în schimbarea fundamentală a unei persoane. Ne naştem cu un anumit bagaj genetic, pe care viaţa ni-l modelează într-o structură de susţinere a propriului nostru eu. Schimbarea fundamentală ar presupune tocmai modificarea acestei structuri, calcifiate în timp, iar procesul ar fi de-a dreptul imposibil de realizat fără a distruge, iremediabil, personalitatea persoanei în cauză. (more…)