Schimbarea la interfaţă

Posted: July 11, 2013 in Uncategorized

Image„Nu ştiu alţii cum sunt”, vorba eternului copil al Moldovei, dar eu nu cred în schimbarea fundamentală a unei persoane. Ne naştem cu un anumit bagaj genetic, pe care viaţa ni-l modelează într-o structură de susţinere a propriului nostru eu. Schimbarea fundamentală ar presupune tocmai modificarea acestei structuri, calcifiate în timp, iar procesul ar fi de-a dreptul imposibil de realizat fără a distruge, iremediabil, personalitatea persoanei în cauză. Aşadar, o astfel de „schimbare la faţă” nu este decât „zăhărelul” utilizat (la nivel declarativ, doar) de cei abili pentru a-i mai îndopa pe gurmanzii naivi (care n-au învăţat la timp să sufle şi în iaurt) cu nişte iluzii calorice. Totuşi, cred cu tărie în auto-cunoaştere, în auto-descoperire şi în auto-modelare, ceea ce poate trece, la un moment dat, drept o „schimbare” de comportament, atitudine, dar nu şi de personalitate.

Structural, oamenii nu se schimbă…

Îmi place să-mi imaginez că fiecare perioadă a vieții este ca o interfaţă pentru următoarea, iar optimizarea noastră în/pentru perioada următoare depinde în exclusivitate de modul în care noi facem click pe anumite butoane active, astfel încât să scoatem la suprafaţă ceea ce ne face să creştem, să ne adaptăm noilor condiții, să..trăim frumos… Resursele sunt adânc ascunse în noi, iar acolo unde nu sunt… nici Dumnezeu nu poate să facă upgrade…

Problemele și conflictele majore cu sine apar tocmai atunci când nu facem nicio îmbunătățire a propriei persoane şi rămânem constanţi în modul de a vedea şi aborda lucrurile. Sigur, şi această opţiune are avantajele ei incontestabile: nu rişti să superi pe nimeni sau să stai în coasta cuiva, dar…care ar fi, în această situație, bucuria de a rămâne la stadiul unui animal de companie, mângâiat pe cap de toată lumea, dar nebăgat în seamă în niciun moment?

Aşadar, scopul evoluţiei şi dezvoltării personale este tocmai acest upgrade, perceput adesea ca schimbare, însă adevărata explicaţie pentru producerea lui rezidă în faptul că resursele şi potenţialul auto-îmbunătăţirii (sau vicevera) se află în noi și nu sunt accesorii pe care le purtăm cu forța. Sinele acționează ca un organism. Când îl forțezi să adopte o schimbare pentru care nu are resursele necesare, după un timp va ajunge să refuleze și să respingă această schimbare asemenea unui corp străin.

Mai există şi acele mituri – neverificate, dar extrem de credibile – cum că fix la anumite vârste, invariabil şi fatalist, cu toţii trebuie să trecem prin acelaşi proces – maturizarea sau, viceversa, datul în gropi. Aşadar, conform concepţiilor populare, dacă la 20 de ani nu prea ştii cu ce se mănâncă antreurile din meniul vieţii (şi rişti să mori înecat sau, în cel mai fericit caz, scapi doar cu o toxinfecţie), după 30 (în special femeile) au parte de o iluminare, iar duhul înţelepciunii se pogoară asupră-le, în timp ce bărbaţii musai vor traversa inevitabila criză de 40 de ani (pe care, dacă o depășesc cu bine, se cheamă ca au trecut de riscul de a mai rămâne vreodată cu gâtul strâmb după june). Se pare că tot înţelepciunea populară garanteză că toată această aventura prestabilită, numită viaţă, s-ar potoli undeva după vârsta de 50 de ani, când omul intră în era deciziilor corecte şi a armoniei cu sine.

Ha!

Revenind la cei 30 de ani ai femeii…se spune că la această vârstă o femeie începe să perceapă lucrurile altfel – matur şi obiectiv, matern chiar. Totuşi, cine garantează acest proces ca fiind un inevitabil pas în evoluţia vieţii, fix când orologiul bate 30? Am văzut „bătrânele” la 25, dar şi mai multe „puştoaice” trecute de 50, pe care simţul ridicolului le-a ocolit cu multă dibăcie. Deci, regula nu se aplică tuturor.

Dragele mele, nu este vorba despre nicio magie adusă de cel de-al treilea deceniu şi nici de o schimbare inevitabilă, care se întâmplă peste noapte. Este vorbe despre – nici mai mult nici mai puţin – AUTOASUMARE.

Când înveţi cum să te priveşti şi să te accepţi cum eşti, cu bunele şi relele care te definesc, atunci se întâmplă minunea de a putea fi tu, nu doar când eşti cu tine ci şi când te afli în faţa celorlalţi. Aici se produce procesul denumit popular ”schimbare”. Experienţele trăite te modelează, te ajută să-ţi descoperi temerile şi limitele, capacitatea de a dărui, de a selecta, de a iubi necondiţionat sau, dimpotrivă, de a închide uşi. Ermetic. Toate acestea ies la iveală din cele mai adânci cotloane ale totului nostru şi încep să troneze la vedre, cu nonşalanţă, însă pe aceeaşi structură de rezistenţă despre care vorbeam mai devreme. Așadar, schimbarea nu depinde neapărat de vârstă. Ideal ar fi să învățăm cât mai devreme să nu mai trăim în impresiile celorlalţi sau să încercăm o schimbare forţaţă, doar pentru că ”aşa trebuie”. Ar fi o amăgire constantă şi o permanentă alungare a momentului auto-asumării.

Eu, una, am învăţat că poţi construi o temelie solidă numai după ce începi să-ţi aduci la lumină tocmai acele lucruri pe care vrei să le ascunzi de lume pentru că tu (sau altcineva) ți-ai reproșat că nu se încadrează în tipare. Magia este că tocmai aceste neconformități te definesc. Trebuie doar să le acorzi atenție și să le accepți.

Cum faci asta? Încearcă să mergi mai des la şedinţele tale de AA (Atler-ego-urile Anomine) şi să îmbrățișezi fiecare parte din tine care te formează ca univers. In cadrul propriilor mele şedinţe, de exemplu, am învăţat să socializez cu AA-urile proprii care, lăsate liber, au început să se manifeste chiar foarte matur și civilizat, însă ferm. Le las tot mai des să-şi spună cuvântul și să preia iniţiativa pentru că am observat că atunci când acţionez aşa şi nu din complezenţa injectată societăţii, mă simt mai bine cu mine. În fond, acesta este scopul…

Am identificat câteva din propriile AA-uri care încă ridică întrebări celorlalți. Nu încerc aici să le justific sau să le scuz:

AA1: Sigur, am regretele mele. Sunt zile când le port parcă în buzunare şi încerc să nu le îngrop sub pietrişul vanului: nu uit că am purtat răzvrătiri imature şi majoritatea, paraxoxal, nepersonale, în apărarea celor consideraţi atunci a fi mai slabi decât mine. Partea bună e că am învăţat că oamenii cu mintea lentă întorc spatele şi fug cel mai repede. Așa că azi, oricât de egoist sună, mă gândesc mai mult în a face un bine.

AA2: Îmi asum momentele mele de sălbăticie acută, când cel mai bine îmi e cu mine sau (doar) cu cel care simt că mă completează. Sunt momente în care privirea mea nu întreabă şi nu răspunde întrebărilor din jur şi când nu doresc o socializare seacă. Dacă sunt întrebată ceva şi răspunsul este „Poftim?”, fiți siguri că am evadat de mult din realitatea acelei discuţii, spre zone mult mai interesante, cu riscul conştient asumat de a fi considerată arogantă sau de-a dreptul nătângă pentru incapacitatea de a mă implica în conversaţie. Am învăţat să selectez și nu mai trăiesc dorind să fac impresie bună tuturor. Oamenii în jurul cărora îmi doresc să stau și a căror apreciere doresc să o câștig, îmi vor menține mereu vie atenția. Conversația cu ei nu va cere nicicând o evadare în propriile-mi gânduri, așa că restul nu prea contează.

AA3: Nu, nu îmi place shoppingul, statul la cafea sau pălăvrăgeala „ca fetele”, decât cu persoanele speciale din viaţa mea. Dacă după o primă astfel de experienţă nu am spus din proprie iniţiativă că m-am simţit bine, înseamnă că deja sper să nu mai existe o a doua astfel de invitaţie. Am învăţat că timpul este preţios şi îmi asum riscul de a trece drept o sociopată, pentru a evita pierderea timpului meu. Cred mult în comunicare şi în transmiterea clară și cu scop a mesajelor, așa că nimic nu mă înfurie mai tare decât prelungirea fără sens a convorbirilor telefonice sau a vizitelor mult prea lungi. Pe cât sunt de receptivă la primirea unei informaţii noi şi utile, pe atât devin de irascibilă la dialogul surd.

AA4: Am puţini prieteni, dar sunt cei mai buni. Cu cât sunt mai buni, cu atât îi văd mai rar pentru că acesta este conceptul meu de prietenie adevărată: nu trebuie să te vezi zilnic pentru a menţine o relaţie. În plus, prietenul adevărat nu îţi freacă ridichea, de fiecare dată, cu problemele lui. Din respect, te ţine departe de ele şi îţi cere sfatul doar la obiect, atunci când are, cu adevărat, nevoie de el. Am învăţat că profunzimea unei relaţii, iubirea, aprecierea nu sunt dependente de numărul cafelelor băute zilnic împreună, aşa că mă consider norocoasă pentru că oamenii cu adevărat valoroşi din viața mea, pentru care aş face orice, oricând, nu profită de asta. În plus, văzându-i rar, simt că îi am alături de mine mai des decât i-aş avea văzându-i zilnic.

AA5: Dacă îmi creezi mediul sigur în care simt că pot lăsa zidurile în jos, devin copil. Am învăţat că aşa cum resurse inepuizabile se află în noi şi aşteaptă să fie declanşat mecanismul prin care să poată ieşi la iveală, tot aşa ceea ce ne caracterizează, la un moment dat, se poate afunda fără urmă în adâncul nostru. Ar fi păcat să pierdem părțile bune, prin urmare fac tot posibilul să nu rătăcesc copilul din mine şi să-l las să zburde ori de câte ori ştiu că e în siguranţă să facă asta.

AA6: Privirea mea vorbește mereu pentru mine și sunt departe de a considera asta trădare. Dimpotrivă, îi mulțumesc că nu mă lasă să îmbrac haina ipocriziei și e incapabilă să mimeze simpatia. Dacă plac pe cineva, ochii mei o strigă. Dacă nu, aruncă flăcări. Am învățat să vorbesc tăcând și să privesc asumat în ochii celor din jur, fără teama de a-mi striga, printre gene, admirația sau dezgustul.

Ca om – deja adult – cred cu tărie că îmi sunt datoare (mie însămi, în primul rând) să mă descopăr şi să mă dezvolt constant. Încă mă caut și mă împrietenesc cu propriile AA-uri. În compania lor mă simt cel mai bine. Tocmai de aceea, cel mai îngrozitor şi, totodată, înfricoşător compliment pe care mi l-ar putea face cineva ar fi un sec şi zâmbitor „vai, eşti neschimbată”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s